Cum am omorât-o pe Diana de Ana Muşat

Cum am omorât-o pe Diana de Ana Muşat

Cum am omorât-o pe Diana a fost un roman cu un foarte mare impact pe reţele sociale şi în blogosfera, devenind repede o carte extrem de populară. Eu, că de obicei, că căzut în capcana acestei popularităţi şi-am ţinut să o citesc neapărat, luna asta am şi reuşit să fac asta. Aveam mari aşteptări şi îmi doream să găsesc atât întâmplări şi personaje extraordinare, cât şi o scriitură frumoasă, eram chiar convinsă că o absolventa de filosofie şi de litere nu are cum să nu scrie ceva deosebit. Aşteptările mele au fost, însă prea nerealiste.

Cum am omorât-o pe Diana de Ana Muşat.

Povestea cărţii nu se deosebeşte cu nimic de o una obişnuită, acţiunea e uşor încâlcită şi pe alocuri presărată cu situaţii imposibile, iar personajele sunt confuze şi nedefinite.

Istoria e scrisă simplu, cu un limbaj pe alocuri repetitiv. Autoarea e îndrăgostită de scris, dar încă nu şi-a consolidat stilul.

Cum am omorât-o pe Diana e un roman de debut nu prea departe de comercial care îşi propună să surprindă, dar din păcate nu şi izbuteşte. Pe mine nu m-a impresionat şi nici nu m-a determinat să-l recomand ca fiind un roman bun.
Şi ce prezintă? O poveste de iubire între două fete, o poveste plină de emoţii şi gelozii, de obsesii şi dezamăgiri, de aşteptări şi neîmpliniri. Naratoarea este şi cea mai activă prezenta din carte şi e o fată solitară, fără de prieteni şi repere care iubeşte toamna şi filosofia vieţii. Totul se schimba când o întâlneşte pe Diana, o fiinţă deosebită şi diafană de care se îndrăgosteşte la prima vedere. Aceasta Diana este în antiteză cu firea sa singuratică, dar care o cucereşte oferindu-i tot ceea ce nu avea şi mai ales iubire. Cele două sunt oarecum complementare şi îşi trăiesc povestea intens. Legătura lor amoroasă sfidează regulile unei societăţi refractare, dar traversează şi episoade de gelozie soldate cu despărţiri şi agonii profunde.
Prima dintre fete e atrasă de trecut şi trăieşte în umbra copilăriei frumoasă pe când cealaltă zboară spre zări de neatins. Prima miroase a frunze uscate, a doua a cireşe amare, sunt ca şi toamna şi primăvara, se atrag doar ca să se respingă.
Relaţia lor interzisă se sfârşeşte brusc cu o trădare a Dianei, trădare în urma căreia cele două se vor separa pentru totdeauna. Diana v-a pleca din ţară, iar singuratică din oraş, pleacă doar pentru a una de cealaltă.

În viaţa naratoarei apar şi alte personaje cu vieţi şi istorii la fel de încâlcite, lucru care nu va salva povestea, ci o va complica şi mai tare.
Aceste personaje secundare sunt cu precădere bărbaţi şi gravitează în jurul primei eroine iar Diana rămâne doar o amintire dureroasă.
Aici intervine nevoia mea ca cititor de a parcurge pasaje care mai de care mai palpitante, care mai de care mai ample, care de care mai interesante, dar tocmai aici apare o sincopă în povestire. Cum am omorât-o pe Diana ia parcă o pauză. Această pauză va crea o prăpastie insurmontabilă, că mai apoi să mă arunce parcă intro altă poveste, fără legătură cu idila romantică din trecut. Din clipa în care fata îşi pâraşte oraşul împreună cu un amic totul e diferit. Istoria se rupe ca să se înnoade nefiresc mai târziu şi să prezinte alt personaj mai puţin interesant aflat în situaţii imposibile şi implicit, în umbra unei crime premeditate.
De asta odioasa fapta vor trebui să fugă cei doi spre oraşul pe care îl părăsiseră în trecut şi totodată spre casă Dianei, singura ascunzătoare sigură. Acolo se afla însă, Diana şi…
Revederea dintre cele două e dramatică pentru că, le arată că nu mai sunt la fel.
Sfârşitul romanului schimba realitatea pentru a dezvălui de fapt, adevărul. Diana e cu totul altcineva, ceilalţi sunt diferiţi şi nimic nu e ce pare a fi.

Cum am omorât-o pe Diana a primit, cu îngăduinţă, două stele de la mine. Am apreciat ideea în ansamblu, dar nu am înţeles de ce situaţiile s-au trunchiat fără a fi încheiate, de ce clişeele au luat locul unui limbaj firesc şi de ce finalul a rămas parcă nespus.
Curiozitatea de a citi cărţi scrise de bloggeri se stinge încet, poate sunt prea obişnuită cu felul lor de a scrie, poate aştept cu totul altceva decât scriu ei în cotidian, poate că înţelegem diferit literatură şi de aceea nu găsesc volume scrise şi pe gustul meu. Nu reuşesc să găsesc un răspuns pentru entuziasmul cu care sunt primite şi promovate astfel de cărţi, nu pricep cum pot unele persoane să le califice ca fiind foarte bune fără să le fi citit, nu ştiu de unde plăcerea pentru literatura comercială, dar repet, poate aştept eu prea mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: