A, inceputul si infinitul lui Nichita-versuri de Nichita Stănescu

A, inceputul si infinitul lui Nichita-versuri de Nichita Stănescu

A, inceputul si infinitul lui Nichita versuri de Nichita Stănescu

„Mâinile mele sunt îndrăgostite
Vai, gura mea iubeşte
Şi iată m-am trezit,
Că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
Încât abia pot merge printre ele
Fără să mă rănesc.

E un dans, iubito, al sentimentelor.
Zeiţe ale aerului dintre noi doi

Şi eu, cu pânzele sufletului
Umflate de dor,
Te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
Tot mai aproape,
Şi pieptul mi-l strâng şi mă dor. ”

Vârsta de aur a dragostei

„Şi nopţile nu mă uitam niciodată
La cer
De teamă că m-aş putea prăbuşi.”

Epilog la vremea veche.

„Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi
Şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
Nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
De teamă să nu-mi striveşti sărutul?”

Poem.

„Sufletul se rotea în jurul întâmplărilor,
Uneori atingându-le…”

Sufletul de primăvară.

„Din punctul de vedere-al copacilor,
Soarele-i o dungă de căldură,
Oamenii – o emoţie copleşitoare…
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
Ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor,
Soarele-i o piatră căzătoare,
Oamenii-s o lină apăsare…
Sunt mişcare-adăugată la mişcare

Din punctul de vedere-al aerului,
Soarele-i un aer plin de păsări,
Aripă în aripa zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
Cu aripi crescute înlăuntru,
Care bat plutind, planând,
Într-un aer mai curat – care e gândul!”

Lauda omului.

Volumul O viziune a sentimentelor (1964)

“Poarta dintre tine şi mine

Trebuia zdruncinată

De cineva.”

Pierderea ochiului.

“Eu sunt numele meu.”

Lupta lui Iacob cu îngerul său despre Ideea de “TU”.

“Fiindcă nici nici eu nu înţelegeam nimic

Şi nici tu

Am crezut că suntem de-o seamă.

Ne-am mărturisit unul altuia

Cel mai tainic secret. – Acela că existăm…”

Somnul şi trezirea.

“… poezia nu e lacrima

Ea e însuşi plânsul.”

Poezia.

“Orice om prost e o graţie,

O tu, abundenţa de colivii!”

Zicere

“O, tu cuvântule

Sex şi matrice

Din care se naşte

Întreg viitorul.”

Să ne iubim că florile.

“M-a uitat Dumnezeu gândindu-mă.

M-au uitat frunzele

Adrumbindu-mă,

Până când nevăzutul

Mi-a devenit văzut.”

Cântec.

versuri de Nichita Stănescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: